Scrisori de la tata (2)

Intr-o zi, aveai cam 5 luni, eram amandoi in bucatarie. Tu stateai in scaunelul tau de bebelus in care iti dadeam sa papi (caci tu nu mancai ci papai), iar eu iti pregateam ceva, cred ca scobeam doua mere ca sa le bag la cuptor. Eram cu spatele la tine si pentru cateva minute te-am uitat, dar amintindu-mi de tine, m-am intors speriat sa vad de ce nu mai vociferai, asa cum faceai de obicei inainte de masa. Tu erai intors catre mine si ma priveai, dar nu ma priveai ca un fiu, ci te uitai la mine ca un tata, cu o dragoste nesfarsita. Te-am luat in brate si ti-am lipit strans obrazul de buzele mele. Apoi ti-am soptit la ureche, strangandu-te in brate: „Ma descurc, tatal meu, fiul meu, m-am facut mare”. In noaptea aceea am dormit cu tine in brate. Ca un tata, ca un fiu.

Privirea asta mi-ai mai daruit-o o data, cand am mers in vizita la Eva. Ne adunaseram acolo mai multi, erau grupuri grupuri, galagie multa, tu erai intr-un colt de camera, rasfatat de cateva fete, eu in coltul opus, vorbeam cu Victor si Silviu despre alegeri si, fara sa vreau, mi-am aruncat privirea catre tine. Tu ma priveai demult si iar m-am simtit ca un fiu privit de un tata iubitor, atunci cand face primii pasi in viata. Ma priveai admirativ cum vorbeam cu tovarasii mei de discutie. M-am oprit cu bratele in aer si m-am indreptat catre tine. Te-am luat in brate si ti-am soptit: „Te iubesc, tati!”.